Cand mi-e dor... desenez

Cateodata mi se face dor de copilarie, de momentele in care ma cataram prin copaci, de cazaturile cand alergam dupa fluturi, de foile rupte din caiet de catre mama, de zambetul inocent, atunci cand in banca gaseam un biletel de la colegul din spate, de nameti mari de pe ulita mea si de mainile si nasucul inghetat pe sania mai mare ca mine...mi-e dor de mata care miorlaia atunci cand o legam de scaun si o chinuiam ca sa ma plimbe, de aroma ceaiului care ma trezea in fiecare dimineata, mi-e dor de serile in care mergeam sa furam alune de la batranica din capatul strazii...si cand mi se face asa de dor de toate aceste lucruri desenez...desenez pentru ca imi e dor sa scrijelesc desene absurde care nu aveau nicio noima pentru altii, iar pentru mine reprezentau atat de mult
Si acum imi mai place sa desenez...numai ca ...acum desenez gandind cu minte, nu cu inima.
Inca un lucru memorabil din copilaria mea il reprezinta poezia...poate ca intr-o zi o sa public toate schimbarile pe care le-a suportat fiinta mea prin poezie sau poate o sa le pastrez pentru mine ca pe un vis pe care nu vreau sa mi-l fure nimeni si nici sa imi invadeze cine spatiul in care ma cobor atunci cand citesc vechile jurnale pline cu ganduri transformate in poezie.
Sunt melancolica azi, iar acest lucru il tradeaza cuvintele mele, gandurile mele si tot corpul meu care tremura acum cand imi aduc aminte ca am fost...copil si inca tind a fi.